copilul se plnge c l doare gtul e o angin o rceal sau e altceva

Copilul se plânge că îl doare gâtul – e o angină, o răceală sau e altceva?

Durerea de gât la copilul mic este un simptom banal, întâlnit adesea în toată perioada copilăriei. Cauzele sunt multiple, de la infecții virale la cele bacteriene, depinde ce simptome acompaniază durerea de gât la copii și ce evoluție are. O răceală e diferită de o angină sau de o alergie și diferențierea clară o va face doar medicul specialist.

Când copilul se plânge că îl doare gâtul, părintele intră în alertă. Primul pas este încercarea remediilor naturiste pentru acasă sau a tratamentelor cu medicamente antiinflamatoare, analgezice de la farmacie. Evaluarea medicală nu e prima opțiune decât dacă durerea e cronică și e însoțită și de alte simptome mai grave.

O angină poate să provoace o simptomatologie mai „violentă” decât o răceală banală, la fel și alte afecțiuni al căror simptom este durerea de gât, aducând și numeroase complicații. Fără a avea cunoștințe medicale de specialitate, nu ai cum să îți dai seama când e angină și când e răceală sau gripă ca părinte, așa că vizita la pediatru rămâne cea mai bună soluție.

Ca să îți faci o idee despre simptomatologia generală a unei răceli sau a unei angine la copil, am realizat în continuare o separare clară a simptomelor în funcție de cauza lor și de afecțiunea existentă.

Durerea de gât la copii cauzată de răceală sau de angină

Durerile de gât la copii au cel mai probabil o cauză virală sau bacteriană. Dacă durerea de gât e cauzată de o răceală, de vină e o infecție virală a căilor respiratorii superioare. Simptomatologia care însoțește răceala include nas înfundat, rinoree, tuse, strănut, durere de gât care se agravează, cefalee, dureri de corp, febră, cu debut treptat și un vârf atins în 2-3 zile.

Uneori cauza durerii de gât la copii e faringita virală, însă simptomele sunt asemănătoare celor apărute la răceala banală. În faringitele virale apare și răgușeala, ochii roșii, diareea, dar depinde mult de virusul care a provocat-o, nu e neapărat să fie toate aceste simptome. Simptomele pot să dispară spontan în 3-4 zile când cauza este virală.

Termenul angină este utilizat frecvent în pediatrie pentru faringită, amigdalită, inflamația gâtului, amigdalelor. Cauzele sunt virale și bacteriene – streptococ de grup A („angină streptococică”). Dacă nu sunt semne ale unei infecții virale, se recomandă testarea pentru streptococ, pentru a se administra și antibiotice în tratamente.

Angina streptococică este o faringită cu streptococ de grup A, bacteria Streptococcus pyogenes pătrunde în sistemul respirator superior, apare infecția. Simptomele anginei streptococice la copii sunt: dureri de gât cu debut brusc, febră mare, dureri la înghițire, alimentare, amigdale roșii, roșu în gât, amigdale mărite, depuneri, pete palatine, ganglioni cervicali anteriori măriți și dureroși. Fără tuse și nas care curge.

Micuții pot să prezinte și dureri abdominale, greață, vărsături, dureri de cap, erupție „aspră ca șmirghelul” (scarlatiniformă), semnal pentru scarlatină. Infecțiile virale vor duce la apariția tusei, rinitelor, răgușelii, conjunctivitei, ulcerațiilor orale.

La copiii sub 3 ani, infecțiile bacteriene nu se manifestă de multe ori ca faringite acute tipice. De reținut că angina, virală sau bacteriană, este contagioasă. Se transmite prin contact direct cu persoana infectată, prin tuse, strănut, sau prin folosirea obiectelor contaminate.

E important să nu se confunde infecția gâtului, angina, cu angina pectorală, o afecțiune a inimii. Angina pectorală vine cu dureri în piept care iradiază spre brațe, gât, maxilare, cu respirație dificilă, amețeli, greață, transpirații, oboseală extremă și e nevoie de consult cardiologic. Ea poate fi un semnal al unor afecțiuni congenitale sau anomalii coronariene.

Medicul poate observa o rinită purulentă și iritabilitate, febră, de pildă. În lipsa unor tratamente, infecțiile bacteriene și virale vor duce la complicații diverse, printre care și febra reumatică – administrarea de antibiotice unde se modifică infecția bacteriană poate preveni complicațiile majore.

Durerea de gât la copii cauzată de alte afecțiuni, scenarii în care durerea de gât este un simptom important

În lipsa unui diagnostic clar de răceală sau de angină, durerea de gât la copii poate semnaliza diferite afecțiuni care au nevoie de tratamente specifice. Diferențierea între angină sau răceală și cu totul alte boli va fi posibilă doar cu ajutorul medicului specialist, în urma diagnosticării și investigațiilor complexe, analizelor de sânge.

Care sunt cele mai frecvente afecțiuni care pot avea durerea de gât ca simptom în tabloul clinic?

  • Gripă – cauzată de virusurile gripale, cu debut mai brusc decât o banală răceală, frisoane, febră, tuse, dureri de gât, rinoree, nas înfundat, dureri musculare, dureri mari de cap, oboseală, vărsături și diaree frecvent la pacienții minori, cu o severitate mai mare a simptomatologiei decât în cazul unei răceli;
  • COVID-19 – cauzată de infectarea cu SARS-CoV-2, include și simptome precum durerea de gât, oboseala cronică, durerile musculare, pierderea mirosului și gustului, probleme la nivelul sistemului digestiv, respirator frecvente, febră, rinoree, tuse seacă, uscată, erupții cutanate;
  • Mononucleoză infecțioasă – cauzată de virusul Epstein-Barr (EBV) și însoțită de simptome tipice, oboseală mai mare, febră, dureri de gât, dureri de cap și de corp, ganglioni măriți, ficat și splină mărite, erupții;
  • Boala mână-gură-picior – cauzată de enterovirusuri, cu febră și stare generalizată de rău, dureri de gât, leziuni dureroase la nivelul cavității orale, erupții pe palme și tălpi, fese, membre;
  • Laringotraheită – cauza este virală, se îngustează căile aeriene superioare și apare inflamația. Pacientul tușește, cu o tuse ca de focă, la inspirație apar sunete ascuțite, zgomote tipice, este răgușit, debutul simptomatologiei fiind asemănător celui de la o răceală;
  • Alergii – cauzată de reacții alergice la praf, polen, mucegai, păr de animale, cu mucus prezent care irită gâtul alături de dureri de gât, iritații, strănut, nas înfundat, rinoree, fără febră mare;
  • Reflux gastro-esofagian – de vină e acidul gastric care urcă în esofag și irită gâtul și laringele. Simptomatologia se manifestă treptat și va include răgușeală, tuse seacă, disconfort dimineața, iar la copii simptomele pot să fie diferite de arsurile întâlnite la adulți;
  • Epiglotită – inflamația epiglotei cu blocarea căilor aeriene, însoțită de dificultăți la respirație, respirație zgomotoasă, postură schimbată, stat așezat pe scaun, pat, înclinare înainte și salivare, durere mare de gât, febră, răgușeală;
  • Abces peritonsilar – se colectează puroi lângă amigdale, cu obturarea căilor aeriene. Durerea de gât e puternică, pe o singură parte, apare la înghițire mai ales, cu salivare excesivă, vocea pare înecată, întâlnim și trismus și deviația uvulei din cauza inflamației locale;
  • Abces retrofaringian – mai des întâlnit la copii mici, 1-8 ani, durerile de gât sunt insuportabile, apare senzația de gât înțepenit, respirația este zgomotoasă, cu blocarea căilor aeriene, salivare;
  • Difterie – e însoțită de dureri de gât, cu apariția unei pseudomembrane groase, gri în gât, respirația și înghițirea sunt îngreunate din cauza ei.

Prezentarea la medic de urgență e obligatorie când: copilul are respirație îngreunată, respirație zgomotoasă, când buzele sau tegumentele devin vineții, când cel mic nu poate înghiți și salivează excesiv, când există suspicionară clară de epiglotită, când gâtul e înțepenit și rigiditatea se manifestă în zona gâtului, plus somnolență, confuzie și convulsii.

De asemenea, se va merge la medic pentru evaluare când apare o erupție noua și nu „pălește” la apăsare, cu febră, stare generală alterată, când sunt semne de deshidratare, copilul refuză lichidele din cauza durerilor de gât, când fața e umflată, gâtul e foarte inflamat, apare sânge în salivă, când durerile nu se ameliorează și persista, revin frecvent mult mai intense, când vocea e înfundată și deschiderea gurii devine dificilă.

Medicul va recomanda un test rapid antigen sau cultură, iar la copii peste 3 ani, dacă testul rapid este negativ, cultura de confirmare e obligatorie, cu inițierea antibioticelor dacă rezultatul devine pozitiv.

În toate clinicile și centrele MedLife, copiii cu dureri de gât cauzate de răceală sau angină, de alte afecțiuni, pot primi diagnosticare rapidă și recomandări de tratamente adecvate, personalizate. Cu aparatură medicală modernă, tehnologii de ultima generație pentru orice fel de investigații necesare, RMN, CT, ecografii, radiografii și investigații complexe, echipa de medici de la MedLife se poate ocupa de fiecare caz de durere de gât cu maximă seriozitate, oferind părinților răspunsuri clare, bazate pe rezultatele investigațiilor și analizelor de laborator.

Programările rapide, online sau telefonice, lipsa listelor lungi de așteptare, decontările CNAS cu bilet de trimitere, prețurile bune la serviciile medicale plătite integral sunt suficiente motive pentru care clinicile MedLife pot fi alese pentru tratarea și diagnosticarea copilului cu durere de gât.

Respectarea unui protocol strict pentru diagnosticare și investigații medicale complexe garantează rezultate concludente și corecte de fiecare dată pentru depistarea acelor tratamente pentru durerile de gât cauzate de răceală sau de angină, de alte afecțiuni comune.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Previous Article
las c vorbete el mai trziu sau despre mitul care poate ntrzia dezvoltarea copilului tu

Lasă că vorbește el mai târziu” sau despre mitul care poate întârzia dezvoltarea copilului tău

Related Posts