a boy crying tears for his loss

Bătaia te rupe din rai!!!

„Bataia e rupta din rai”….sau „Nu ascunde batul de copii”…sau „unde da mama creste…”sau „il bat ca sa fac om din el”, „eu l- am facut, eu il omor” cu siguranta nu sunt singurele zicale care ridica bataia la rang de metoda educative aplicata de catre adulti/ parinti copiilor. Bataia reprezinta metoda utilizata pe scara larga in tara noastra de catre parinti asupra copiilor, insa chiar daca exista si parinti care o desconsidera, ea continua  sa reprezinte o forma acceptabila de disciplinare,  dupa spusele unora, “din cand in cand si  in anumite cazuri” . De la un parinte la altul, bataia poate avea intelesuri diferite, ce considera unul ca este bataie, nu considera altul. De aceea, devine necesara o lamurire a conceptului de “bataie”. ( o lovire peste mana sau fata, dupa parerea unora, nu reprezinta bataie, ca lovirea peste fund sau bataie. Daca sunt intrebati de ce au batut copilul, parintele va raspunde “ asta-i bataie?”)

Ce este bătaia?

Bataia reprezinta ORICE inseamna o suferinta fizica si psihica provocata copilului de catre un adult, parintele, a carui datorie este protejarea copilului. Suferinta fizica provocata de lovire sau cadere accidentala nu este aceeasi cu cea provocata de un adult. Cand copilul cade, iar parintele ii sare in ajutor, ramane doar durerea fizica. Dupa ce primeste bataie,  copilul ramane singur cu durerea lui fizica si suferinta emotionala declansata de agresivitatea celui de la care copilul avea incredere ca-i odera protectie. Pe termen lung ii provoaca o suferinta psihica cu consecinte de durata in dezvoltarea lui: cum ar fi cresterea sanselor unui comportament gresit, agresiv, violent, probleme cu invatatul ( studiile arata ca un copil batut are un QI mai mic decat cel care nu a primit bataie), deprimare, lipsa de incredere in sine si in ceilalti, imagine de sine alterata.

De ce bat părinții copiii?

  • Deoarece multi parinti cred ca bataia ii va invata pe copii sa nu faca lucruri interzise,
  • Îi va opri repede daca devin iritanti
  • Îi va incuraja sa faca ceea ce trebuie sa faca.
  • Ca alte forme de disciplinare, in afara de pedepsele corporale, nici nu dau rezultate

Este eficienta bătaia ?

Cu toate ca bataia  pune capat foarte repede unui comportament gresit, cercetatorii sugereaza ca bataia ar fi cea mai putin eficienta metoda disciplinara. Pentru a testa ipoteza, cercetatorii au supravegheat parinti, facand presupunerea ca daca bataia da rezultate pozitive atunci copiii care sunt batuti vor invata in timp sa se comporte mai bine si astfel vor fi pedepsiti din ce in ce mai putin. Totusi, rezultatele au aratat ca acele familii care au inceput sa-si bata copilul inainte ca acesta sa implineasca 1 an, isi vor bate copilul in varsta de 4 ani la fel de des ca si familiile care au inceput bataia mult mai tarziu. Se pare ca copiii nu invata lectiile pe care parintii incearca sa le predea folosind bataia.

Bataia nu este constructiva pentru ca nu ofera copilului alternativa la comportamentul sau considerat inadecvat (desi de multe ori este potrivit varstei sale de dezvoltare).Singura lectie pe care o invata copiii este ca pe viitor sa nu fie prinsi asupra faptului, sa ascunda adevarul, sa nu aiba incredere in parinti, precum si ideea ca lovirea este metoda de a rezolva problemele in relatie cu ceilalti. ( de multe ori acesti copii vor bate un copil mai mic, pentru ca acesta este mesajul pe care-l trasnsmit un adult care loveste un copil).

In cazul in care bataia este metoda principala de disciplinare, pot aparea efecte daunatoare si de durata cum ar fi cresterea sanselor unui comportament gresit, agresiv, violent sau chiar criminal, probleme cu invatatul, deprimare.

O metoda educativa pentru a fi eficienta, trebuie aplicata in conformitate cu varsta copilului. Metodele disciplinare care nu dau rezultatele dorite au de obicei la baza asteptarile nerealiste ale parintilor referitor la capacitatile si abilitatile copilului.

Recomandari pentru părinții bebelușilor

Bebelusii nu inteleg notiuni ca pericol sau consecinta faptelor si nu inteleg mediul inconjurator. Ei se afla la varsta explorarii si reactioneaza in mod impulsiv. Parintii care se asteapta ca acesta sa raspunda in mod rational se inseala,iar in cazul bebelusilor bataia va cauza numai frica si neliniste. ( nu o vor intelege)

Alternative:

  1. daca doresti sa inlaturi mana copilului dintr-un loc cu potential periculor, apuca mana bebelusului in loc de a o lovi.
  2. Daca bebelusul tine in mana un obiect pe care tu nu doresti sa il aiba, ia-l cu blandete, oferind alt obiect in schimb. Copilul se va panica si va tine din ce in ce mai tare de obiect daca i-l luati brusc, fara sa-i oferiti altceva.
  3. Asigura spatiul in care are acces bebelusul
  4. daca simti ca-ti pierzi rabdarea, lasa bebelusul intr-un loc securizat si mergi in alta camera unde sa te linistesti.
  5. daca plange, intai vezi daca nu are vreo nevoie care necesita atentie: un bebelus niciodata nu plange degeaba- poate plange de foame, de oboseala, ca e scutecul ud, poate are vreun disconfort. Ridicand tonul si lovindu-l nu-l ajuti cu nimic si nu se va potoli.

Sugestii pentru părintii copiilor cu varsta de 1-3 ani

Nici la 3 ani un copil nu va intelege consecintele faptelor sale, este un dute- vino de nestavilit si o energie debordanta. Pentru disciplinarea unui copil de aceasta varsta parintilor le trebuie tact si rabdare. Copilul se afla la varsta jocului si ii place sa testeze limitele. Iar bataia nu –l va ajuta sa intelega. Ceea ce va intelege el va fi ca este un copil rau.

  1. Inlatura obiectele periculoase. Este foarte natural ca el sa doreasca sa exploreze mediul inconjurator.
  2. Intotdeauna supravegheaza copilul:  un copil de aceasta varsta nu se poate juca in siguranta, fara supravegherea unui adult, mai mult de cateva minute.
  3. Situatiile problematice rezolva-le folosind alternative pe care le propui copilului. De exemplu: daca refuza imbracatul cu anumite lucruri, lasa-l sa aleaga din ce-i oferi ( ceea ce ai vrea sa poarte.
  4. Fii consecvent: daca va face o criza de furie ( pentru ca este normala la aceasta varsta accesele de furie manifestate in mod spectaculos), il iei si il scoti din mediul respectiv. Abtineti-va sa raspundeti in mod agresiv, nu veti face decat sa inrautatiti lucrurile.
  5. incearca sa-l intelegi si sa-l inveti sa-si exprime emotiile si sentimentele.

Sugestii pentru părinții copiilor mai mari

  1. In cazul in care copilul refuza sa te asculte, apleaca-te pana la nivelul lui, prinde-i ferm mainile astfel incat sa nu iti poata evita privirea si vorbeste-i calm, fara a ridica tonul, dar ferm.
  2. Controleaza-te sau iesi din camera pentru a te calma. Dupa ce te-ai calmat, este foarte probabil ca bataia sa nu iti mai para cea mai buna solutie.
  3. Foloseste sanctiuni si explica-i de ce le aplici. Fii consecvent si de fiecare data sanctioneaza acel comportament nedorit. La fel, foloseste recompense si laude pentru regulile respectate.
  4. foloseste reguli clare si simple si ai grija sa le fi inteles copilul.

În loc de concluzie

Copiii nostri au incredere in noi, au nevoie de dragostea noastra, de intelegere si respect. Suntem responsabili in fata legii si a lui Dumnezeu pentru cresterea si educarea lor. Violenta naste violenta. Spune NU bataii, spune NU manifestarilor agresive de orice fel.

Bataia nu e rupta din rai!!! Ea frange sufletul unui copil!!!

Atentie: Legea 272/ 2004 art 90, interzice aplicarea pedepselor fizice de orice forma asupra copiilor.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Previous Article
topless boy in blue and white floral shorts sitting on white and blue inflatable pool during

Spasmul hohotului de plâns

Next Article
grayscale photo of family's hands

Tipuri de părinți. Tu ce fel de părinte ești?

Related Posts