Cățelușul
Catelusule, să-mi spui
Unde-i laptele că nu-i?
Cine a umblat prin oale
De le-am găsit toate goale?
Cine-i hoțul, nu ești tu
Dăi din coada, zici că nu.
Dar pe labe și pe bot
Ești stropit cu lapte tot.
Cățeluș cu părul creț
Cățeluș cu parul creț,
Fură rața din coteț,
Și se jură că n-o fură
Dar l-am prins cu rața-n gură,
Și cu ou-n buzunar
În curte la dom’ primar.
Pan’ să-l duc la judecata,
Mi-a mâncat și rața toată.
Zdreanță – de Tudor Arghezi
L-ați văzut cumva pe Zdreanță,
Cel cu ochii de faianță?
E un câine zdrențuros
De flocos, dar e frumos.
Parcă-i strâns din petice,
Că să-l tot împiedice,
Ferfenitele-i atârnă
Și pe ochi, pe nara cârna,
Și se-ncurcă, se descurcă,
Parcă-i scos din câlți pe furcă.
Are, însa, o ureche
De pungaș fără pereche.
Dă târcoale la coteț,
Ciufulit și-așa lăieț,
Asteptând un ceas și două
O găină să se ouă,
Care cântă cotcodace,
Proaspăt oul când și-l face.
De când e în gospodărie
Multe a învățat și știe,
Și pe brânci, târâs-grăbiș,
Se strecoară pe furiș,
Pune laba, ia cu botul
Îi-nghite oul cu totul.
“Unde-i oul?” a întrebat
Gospodina. “L-a mâncat!”
“Stai nițel, că te dezvăț,
Fără mătură și băț.
Te învață mama minte”.
Și i-a dat un ou fierbinte.
Dar, de cum l-a îmbucat,
Zdreanță l-a și lepădat
Și a înjurat cu un lătrat.
Când se uita la găină,
Cu culcușul lui vecina,
Zice Zdreanță-n gândul lui:
“S-a făcut a dracului”.
Rică
Rică nu știa să zică
Râu, rățușcă, rămurică.
Dar de cînd baiatu-nvață,
Poezia despre rață,
Rică știe acum să zică:
Râu, rățușcă, rămurică.
Un elefant
Un elefant
Se legăna,
Pe o pânză de păianjen
Și pentru că
pânza nu se rupea,
A mai venit un elefant.
Doi!
Doi elefanți
Se legănau,
Pe o pânză de păianjen
Și pentru că
pânza nu se rupea
Au mai chemat un elefant.
Trei
Trei elefanți…(până la 10)
Zece elefanți
Se legănau,
Pe o pânză de păianjen
Și pentru că
Era prea grea,
Au căzut toți elefanții!
O fetiță
O fetiță cu fundiță,
Se ducea la grădiniță.
Și mămica o-ntreba:
Un’ te duci fetița mea?
Eu mă duc la grădiniță,
Să mă fac o doctoriță,
Doctoriță de copii.
Să mă joc cu jucării.
Și tăticu-i supărat,
Că n-are și el băiat.
Și mămica-i bucuroasă,
Că are fetiță-n casă.
Martie, martie, mărțișor
Marte, marte, mărțișor,
Ai dat drumul la izvor,
Risipind și nori și ceață,
Tu trezești din nou la viață.
Iarbă, gâze, flori, albine
Eu de-aceea țin la tine!
Balada unui greier mic – George Topârceanu
Peste dealuri zgribulite,
Peste țarini zdrențuite,
A venit așa, deodată,
Toamna cea întunecată.
Lungă, slabă și zăludă,
Botezând natura udă
C-un mănunchi de ciumăfăi,
Când se scutură de ciudă,
Împrejurul ei departe
Risipește-n evantai
Ploi mărunte,
Frunze moarte,
Stropi de tină,
Guturai…
Și cum vine de la munte,
Blestemând
Și lacrimând,
Toți ciulinii de pe vale
Se pitesc prin văgăuni,
Iar măceșii de pe câmpuri
O întâmpină în cale
Cu grăbite plecăciuni…
Doar pe coastă, la urcuș,
Din căsuța lui de humă
A ieșit un greieruș,
Negru, mic, muiat în tuș
Și pe-aripi pudrat cu brumă.
– Cri-cri-cri,
Toamnă gri,
Nu credeam c-o să mai vii
Înainte de Crăciun,
Că puteam și eu s-adun
O grăunță cât de mică,
Că să nu cer împrumut
La vecina mea furnică,
Fi’ndca nu-mi dă niciodată,
Și-apoi umple lumea toată
Că m-am dus și i-am cerut…
Dar de-acuș’
Zise el cu glas sfârsit
Ridicând un picioruș,
Dar de-acuș s-a isprăvit…
Cri-cri-cri,
Toamnă gri,
Tare-s mic și necăjit!
Avion cu motor
Avion cu motor,
Ia-mă și pe mine-n zbor,
Să mă fac aviator,
Vââârrrr!!!
Gospodina – de Otilia Cazimir
O furnică duce-n spate
Un grăunte jumătate.
– Încotro fugi surioară?
– Ia, mă duc și eu la moară.
Și-s grăbită, și-s grăbită,
Că m-i casa ne-ngrijită
Și mi-s rufele la soare
Și copiii-mi cer mâncare.
Că la noi în mușuroi
Nu e timp pentru zăbavă,
Că de n-am fi de ispravă
Ar fi vai ș-amar de noi.
Grivei
Cuțu, cuțu, na Grivei,
Mămăligă dacă vrei,
Dacă nu, o pun în coș,
Și-o dau mâine la cocoș!!!
Și de nu o pun în sac
Și-o dau mâine la gânsac.
Melc, melc codobelc
Melc, melc codobelc
Scoate coarne bourești
Că te duc la baltă,
Și-ți dau apă caldă,
Că te duc la Dunăre,
Și-ți dau apă tulbure,
Și te suie pe-un buștean,
Și mănâncă leuștean.
Degetele
Degetul cel mare pleacă la plimbare,
Arătătorul duce bastonul,
Mijlociul duce pardesiul,
Inelarul duce geamantanul,
Iar degetul mic, fiindcă e pitic,
Nu duce nimic.
Jocul cu degetele (se începe de la cel mare)
Ăsta merge cu purceii, ăsta merge cu vițeii, ăsta strânge gătejele, ăsta face plăcințele, și ăsta zice: dă-mi și mie un pic, că eu sunt cel mai mic.
Numărătoarea
– O alună, două, trei, veveriță tu nu vrei?
– Ba vreau patru, cinci și șase că alunele-s gustoase.
– Iți dau șapte, opt și nouă dacă o să ne spui și nouă când o să mai vină încoace iarna cu zece cojoace.
Pentru tine, primăvara – de Otilia Cazimir
Șiruri negre de cocoare,
Ploi călduțe și ușoare,
Fir de ghiocel plăpând,
Cântec îngânat în gând,
Sărbătoare…
Zumzet viu prin zarzări. Oare
Cânta florile la soare?
Că pe crengi de floare pline
Nu știi: flori sunt, ori albine?
Pentru cine?…
Pentru tine, primăvară,
Care-aduci belșug în țară,
Care vii,
Peste câmpii,
Cu bănuți de păpădii
Și cu cântec de copii!
Rapsodii de primăvara – George Topârceanu
I
Sus prin crângul adormit,
A trecut în taină mare,
De cu noapte, risipind
Șiruri de mărgăritare
Din panere de argint,
Stol bălai
De ingerași
Cu alai
De toporași.
Primăvara, cui le dai?
Primăvara, cui le lași?
II
Se-nalță abur moale din gradina.
Pe jos, pornesc furnicile la drum.
Acoperișuri veștede-n lumină
Întind spre cer ogeacuri fără fum.
Pe lângă garduri s-a zvântat pământul
Și ies gândacii-Domnului pe zid.
Ferestre amorțite se deschid
Să intre-n casa soarele și vântul.
De prin balcoane
Și coridoare
Albe tulpane
Fâlfăie-n soare.
Ies gospodinele
Iuți ca albinele,
Părul le flutură,
Toate dau zor.
Unele matura,
Altele scutura
Colbul din pătură
Și din covor.
Un zarzăr mic, în mijlocul grădinii,
Și-a răsfirat crenguțele ca spinii
De frica să nu-i cadă la picioare,
Din creștet, valul subțirel de floare.
Că s-a trezit așa de dimineața
Cu ramuri albe și se poate spune
Că-i pentru-ntaia oara în viață
Când i se-ntampla-asemenea minune.
Un nor sihastru
Și-adună-n poală
Argintul tot.
Cerul e-albastru
Că o petală
De miozot.
III
Soare crud în liliac,
Zbor subțire de gândac,
Glasuri mici
De rândunici,
Viorele și urzici…
Primăvară, din ce rai
Nevisat de pământeni
Vii cu mândrul tău alai
Peste crânguri și poieni?
Pogorâtă pe pământ
În mătăsuri lungi de vânt,
Lași în urmă, pe câmpii,
Galbeni vii
De păpădii,
Bălti albastre și-nsorite
De omăt topit abia,
Și pe dealuri mucezite
Arături de catifea.
Și pornești departe-n sus
După iarna ce s-a dus,
După trena-i de ninsori
Așternută pe colini…
Drumuri nalte de cocori,
Călăuzii cei străini,
Iți îndreaptă an cu an
Pasul tainic și te mint
Spre ținutul diafan
Al câmpiilor de-argint.
Iar acolo te oprești
Și doar pasul tău ușor,
În omăt strălucitor,
Lasă urme viorii
De conduri împărătești
Peste albele stihii…
Primăvara, unde ești?
Cățelușul schiop – de Elena Farago
Eu am numai trei picioare,
Și de-abia mă mișc: top, top,
Râd când mă-ntâlnesc copiii,
și mă cheamă “cuciu schiop”.
Frații mei ceilalți se joaca
Cu copiii toți, dar eu
Nu pot alerga că dânsii,
Că sunt schiop și cad mereu!
Și stau singur țoață ziua
Și plâng mult când mă gândesc
Că tot schiop voi fi de-acuma
Și tot trist am să trăiesc.
Și când mă gândesc ce bine
M-aș juca și eu acum,
Și-aș latră și eu din poarta
La copiii de pe drum!…
Cât sunt de frumoși copiii
Cei cuminți, și cât de mult
Mi-ar placea și stau cu dânsii,
Să mă joc și să-i ascult!
Dar copiii rai la suflet
Sunt urâți, precum e-acel
Care m-a șchiopat pe mine,
și nu-i pot iubi de fel…
M-a lovit din răutate
Cu o piatra în picior,
Și-am zăcut, și-am plâns atâta,
De credeam că am să mor…
Acum vine și-mi da zahar
Și ar vrea să-mi fie bun,
Și-aș putea să-l musc odată
De picior, să mă răzbun,
Dar îl las așa, să vadă
Răul, că un biet cățel
Are inima mai buna
Decât a avut-o el.
Gândacelul
de Elena Farago
– De ce m-ai prins în pumnul tău,
Copil frumos, tu nu știi oare
Că-s mic și eu și că mă doare
De ce mă strângi așa de rău?
Copil că tine sunt și eu,
Și-mi place să mă joc și mie,
și mila trebuie să-ți fie
De spaima și de plânsul meu!
De ce să vrei să mă omori?
Că am și eu părinți că tine,
Și-ar plânge mama după mine,
Și-ar plânge bietele surori,
Și-ar plânge tata mult de tot
Căci am trăit abia trei zile,
Îndura-te de ei, copile,
Și lasă-mă, că nu mai pot!…
Așa plângea un gândacel
În pumnul ce-l strângea să-l rupă
Și l-a deschis copilul după
Ce n-a mai fost nimic din el!
A încercat să-l mai învie
Suflându-i aripile-n vânt,
Dar a căzut în târna frânt
Și-ntepenit pentru vecie!…
Scârbit de fapta ta cea rea
Degeaba plângi, acum, copile,
Ci du-te-n casa-acum și zi-le
Părinților isprava ta.
Și zi-le că de-acum ai vrea
Să ocrotești cu bunătate,
În cale-ți, orice vietate,
Oricât de far-de-nsemnatate
Și-oricât de mica ar fi ea!
1 comment